AOCR

Information

This article was written on 12 Oct 2016, and is filled under Latest.

Current post is tagged

Noaptea albă a creatorilor şi designerilor de produs Ediţia a V-a


A V-a ediție a proiectului Noaptea albă a creatorilor şi designerilor de produs are loc pe 22 octombrie 2016 la Centrul Cultural “Casa Artelor” (B-dul Mircea Vodă, nr. 5) din Bucureşti, între orele 19:00 şi 04:00. Noaptea albă a creatorilor şi designerilor de produs este un eveniment-expoziţie ce invită creatorii de produs, designerii de produs şi publicul acestora la Centrul Cultural NACD 2016_Cover FB“Casa Artelor”, un spaţiu de consum de cultură adecvat pentru a încuraja interacţiunea lor şi a genera astfel networking şi inspiraţie.

Ediţia de anul acesta a Nopţii albe a creatorilor şi designerilor de produs este finanţată de Ministerul Culturii şi se desfăşoară exclusiv în Bucureşti, centru al manifestărilor cultural-artistice. Bucureştiul şi respectiv Centrul Cultural “Casa Artelor” devin punctul zero al industriei creative româneşti pe 22 octombrie. Intrarea în cadrul evenimentului este gratuită.

Eveniment FB: https://www.facebook.com/events/687833798043423/

Haştagul evenimentului este #blanchenuit

Noaptea albă a creatorilor şi designerilor de produs creează constant, din 2012, un dialog intercultural între creator şi public, un melanj bine definit între designerii şi creatorii de produs consacraţi şi cei debutanţi, devenind astfel o platformă activă de networking şi inspiraţie. Proiectul a fost inclus printre cele finaliste la Gala Societăţii Civile, secţiunile Artă şi cultură şi Impact, Gala Elle Decoration România şi finanţările primite din partea AFCN şi Ministerului Culturii.

Scopul proiectului Noaptea albă a creatorilor şi designerilor de produs este valorizarea produselor de autor şi ale designerilor de produs din România prin realizarea evenimentelor de nişă. Realizăm o selecţie riguroasă a participanţilor, cu standarde înalte de creativitate şi calitate. Construim, din 2012, comunitatea designerilor şi creatorilor de produse la nivel naţional.

Proiectul Noaptea albă a creatorilor şi designerilor de produs este realizat de echipa Asociaţiei Atelierul de Creaţie, organizaţie non-profit ce susţine, de mai bine de cinci ani, abordările alternative de prezentare în spaţii noi de consum de cultură. Prin implicarea sa activă în dezvoltarea industriei creative, asociaţia reuşeşte să promoveze valorile contemporane ale culturii româneşti.

Produsul de design a spart bariera artei contemporane şi a căpătat statutul de obiect de artă. Privitorul în cadrul Nopţilor albe ale creatorilor şi designerilor de produs are oportunitatea de a-şi forma o opinie despre situaţia curentă a designului de produs într-un mediu propice – Centrul Cultural “Casa Artelor”. Aceste Nopţi albe ale creatorilor şi designerilor de produs deschid accesul la cultură şi la industria creativă din România. Creatorii de produse, de idei şi de conţinut au nevoie de un spaţiu de dialog, de sesiuni de experimente artistice şi de o interacţiune interdisciplinară constantă cu pulsul cultural românesc, motiv pentru care vă invităm pe 22 octombrie la Noaptea albă a creatorilor şi designerilor de produs, ediţia a V-a, la Centrul Cultural “Casa Artelor”.

Leave a Reply