AOCR

Proiect „Finanţarea culturii în noua perspectivă financiară 2014-2020”


Asociaţia Operatorilor Culturali din România derulează în perioada septembrie 2012-februarie 2013 proiectul „Finanţarea culturii în noua perspectivă financiară”, realizat cu sprijinul financiar al Fondului pentru Inovare Civică.

Partenerii proiectului sunt: Universitatea Naţională de Arte Bucureşti, Institutul Intercultural din Timişoara, Institutul de Cercetări Europene din cadrul Universităţii Babeş-Bolyali Cluj-Napoca.

Proiectul îşi propune sondarea necesităţilor de dezvoltare şi de finanţare a operatorilor culturali: artişti, organizaţii neguvernamentale, instituţii publice de cultură, grupuri de iniţiativă, societăţi comerciale cu activitate culturală, prin intermediul unui chestionar de culegere a nevoilor de finanțare, care va fi disponibil pe site-ul www.operatoriculturali.ro, începând cu 1 octombrie a.c.

Procesul de colectare a datelor si informațiilor va fi sprijinit prin organizarea a trei dezbateri la Bucureşti, Timişoara şi Cluj-Napoca, în cursul lunilor octombrie și noiembrie, la care vor fi invitaţi să participe organizaţiile culturale şi artiştii din regiunile respective.

Proiectul se va finaliza în februarie 2013 când va fi publicat și lansat Studiul privind nevoile de finanțare a operatorilor culturali, în perspectiva 2014-2020, și va reuni concluziile rezultate din răspunsurile primite la chestionare şi din dezbaterile organizate în toamna anului 2012. Studiul va fi disponibil și în format electronic pe pagina de internet www.operatoriculturali.ro, alături de extrase video-audio cu cele mai interesante aspecte dezbătute în cele trei oraşe.

Pentru mai multe detalii o puteţi contacta pe doamna Gabriela Baciu, manager de proiect, e-mail: gabriela@operatoriculturali.ro, telefon: 0721.664.293.

Proiectul Finanţarea culturii în noua perspectivă financiară este realizat cu sprijinul financiar al Fondului pentru Inovare Civică, program finanţat de Trust for Civil Society in Central and Eastern Europe, sponsorizat de Raiffeisen Bank, administrat de Fundaţia pentru Dezvoltarea Societăţii Civile.

 

Toate știrile proiectului pot fi urmărite aici.